„Omul care își confunda soția cu o pălărie”

M-am întrebat adesea cum înțelegea el lumea, dat fiind că în mod straniu a pierdut imaginea și vizualul, dar și-a păstrat intactă marea muzicalitate. Cred că pentru el muzica luase locul imaginii. Nu avea o imagine a corpului, avea o muzică a corpului: de aceea se putea mișca și purta atât de firesc, dar se oprea complet zăpăcit dacă „muzica interioară” înceta.

     O mică enciclopedie de neurologie, prezentată cititorului cu un autentic talent literar și artistic. Un instrument pentru diversificarea mediului intelectual. Astfel aș descrie cartea lui Oliver Sacks – medic și profesor de neurologie, care și-a dedicat munca și întreaga viață bolnavilor.

         Nu o vei citi într-o oră, două, trei și nici patru. Vei sta aplecat asupra ei, pendulând între necunoscutul termenilor medicali și cazurile uimitoare, pe care le pot genera. 24 de povestiri reale, tulburătoare despre mintea omenească. Ți se pare fantasmagoric, plăsmuit, aproape ezoteric, că pot exista persoane, care au o judecată intuitivă, cu incapacitatea de a considera mănușa drept o mănușă și pot confunda soția cu o pălărie…

     Oameni rătăciți în timp, cu memoria în bucăți…

De-abia când începi să-ți pierzi memoria, chiar dacă numai pe bucăți îți dai seama că memoria e cea care ne alcătuiește viețile. Viața fără memorie nu e viață. Memoria noastră e coerența noastră, rațiunea noastră, sentimentul nostru, chiar iș acțiunea noastră. Fără ea, nu suntem nimic. Pot doar să aștept amnezia finală, cea care poate șterge o viață întreagă, așa cum a făcut cu viața mamei mele… Acest fragment emoționant și înfricoșător… ridică întrebări fundamentale… 

„Era ca și cum”, scriam în notele mele, „ar fi fost izolat într-un singur moment de existență, înconjurat de un șanț de uitare. E un om fără trecut sau viitor înțepenit într-o clipă mereu reînnoită, fără rost.”

Dar existau oare zone adânci în acest om lipsit e memorie, zone unde stăruiau sentimentul și gândirea, ori ajunse la un soi de aiureală alcătuită doar din impresii și evenimente fără legătură între ele ? 

Oameni, care nu știu ce înseamnă partea stângă…

Uneori se plânge că porțiile sunt prea mici, dar asta se întâmplă fiindcă ea nu mănâncă decât din jumătatea dreaptă a farfuriei, nu-și dă seama că farfuria are și o jumătate stângă. Uneori își rujează buzele și își machiază jumătatea dreaptă a feței, neglijând complet jumătatea stângă…

     Oameni la care dispar însușirile expresive ale vocilor – tonul, timbrul, emoția , întregul lor caracter, în timp ce cuvintele sunt perfect înțelese și pe de altă parte există oameni, ce nu percep cuvintele, dar aud muzicalitatea lor, tonul cu care sunt vorbite…

Acesta era, prin urmare, paradoxul discursului Președintelui. Noi, cei normali – îndemnați, evient, de dorința noastră de a fi trași pe sfoară -, chiar eram trași pe sfoară. Iar combinația dintre cuvintele înșelătoare și tonul înșelător era atât de viclean încât numai cei cu creierul vătămat rămâneau neatinși, neînșelați. 

Să ai boala Tourette e ceva nebunesc, ca și cum a fi tot timpul beat… noi trebuie să ne mulțumim cu un echilibru artificial. 

Oameni, care și-au pierdut identitatea, spiritul, propriocepțiunea, esența… Oameni care au un nivel de inteligență foarte scăzut , dar sunt înzestrați cu o capacitate incredibilă de a înțelege lumea prin simboluri…

Fiecare dintre noi este o narațiune singulară, construită continuu, inconștient, de noi, prin noi și în noi, prin precepțiile, senzațiile, gândurile și acțiunile noastre… Sub raport biologic, fiziologic, nu suntem atât de diferiți unii de alții; sub raport istoric, ca narațiuni, fiecare dintre noi e unic… Un om are nevoie de o asemenea narațiune, o narațiune interioară continuă, pentru a-și menține identitatea, sinele său. 

Clinica, laboratorul, salonul îngrădesc comportamentul, îl restrâng, ba chiar îl elimină complet. Ele țin de o neurologie sistematic și științifică, redusă la teste și sarcini fixe… Ce poate fi mai nimerit… decât o stradă din New York, unde cei supuși unor tulburări extravagante pot să-și exprime din plin libertatea sau sclavia monstruoasă a bolii lor ? 

Oliver Sacks este cu siguranță un poet al medicinei contemporane. Știe să explice, să uimească și să te facă să răspunzi la întrebări fundamentale.

Impresii

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *